Migrena

Termenul migrenă provine de la Galen, ce a folosit hemicranias pentru a descrie o tulburare periodică ce constă în durere hemicraniană, foarte puternică, paroxistică, vărsături, fotofobie,ce apare la intervale regulate și este ameliorată de întunericul profund și somn. Hemicrania a fost mai târziu denaturată în latina vulgară ca hemigranea și migranea; ulterior cuvântul similar migraine a fost acceptat în secolul XVIII și de atunci a predominat. Totuși, timpul a dovedit că era un înțeles eronat pentru afecțiunea dată, deoarece se manifestă prin durere de cap lateralizată în mai puțin de 60% din cazuri. Mai mult, sublinierea exagerată pe trăsăturile dramatice ale migrenei a dus adesea la concluzia nepotrivită că cefaleea periodică care nu are asemenea manifestări nu are mecanism migrenos.

Migrena poate fi identificată prin activatorii ei (vin roșu, menstre, foame, privare de somn, lumină puternică, parfumuri, perioade de depresie) și prin ceea ce o ameliorează (somnul, sarcina, veselia, sumatriptanul). Este de departe mai frecventă la femei; există o predispoziție ereditară către atacuri; fenomenele circulatorii craniene ce însoțesc crizele par a fi secundare unei disfuncții primare a sistemului nervos central (SNC).

SUBTIPURI CLINICE

Denumirea de migrenă clasică este atribuită sindromului de cefalee asociat cu simptome premonitorii senzitive, motorii sau vizuale; migrena comună este atribuită cefaleei neprecedate de tulburări neurologice. Migrena comună este cea mai frecventă problemă clinică și tulburările neurologice focale sunt mai frecvente în timpul crizelor de cefalee decât ca sindrom prodomal.

Migrena comună

Cea mai liberală definiție a migrenei comune este cefaleea benignă periodică, cu durată de câteva ore, adesea atribuită de cei suferinzi „tensiunii“.

Clasic, cuprinde adesea numai pacienții cu crize severe, nu și pe aceia cu durere de cap ceva mai mică; astfel, în combinații variate, durerea unilaterală, însoțită de greață sau vărsături, istoric familial, răspunsul la ergotamină și sensibilitatea scalpului au fost considerate necesare pentru stabilirea diagnosticului de migrenă.

Migrena clasică

Cele mai frecvente simptome premonitorii relatate de pacienții cu migrenă sunt cele vizuale, generate de disfuncția neuronilor din lobii occipitali. Scotoamele și/sau halucinațiile apar la aproximativ o treime din pacienți și sunt, de obicei, în părțile centrale ale câmpurilor vizuale.

La aproximativ 10% din pacienți apare un sindrom foarte caracteristic; de obicei, începe cu un scotom paracentral, ce ia încet forma literei „C“.

Migrena bazilară

Simptomele ce se referă la o tulburare a funcției trunchiului cerebral, cum ar fi vertijul, dizartriasau diplopia, apar ca unice manifestări ale atacului la aproximativ25% din pacienți.

TRATAMENT

Principiul de bază al terapiei e reprezentat de utilizarea cuviincioasă a unuia sau mai multor medicamente specifice pentru migrenă.

Tratamentul în faza acută

În general, trebuie utilizată o doză adecvată din orice agent ales la debutul crizei. Dacă este necesară medicație adițională în primele 30-60 minute.

Când aspirina și acetaminofenul eșuează, este foarte eficientă adăugarea de butalbital și cafeină la aceste analgezice; frecvent sunt folositoare ibuprofenul (600-800 mg) și naproxenul (375-750 mg).

Când nici acestea nu au efect este necesară prezentarea de urgentă la medicul de familie. Nici unul din medicamentele amintite mai sus nu trebuie utilizate fără a consulta minim farmacistul.